De foarte multe ori încercăm să ne setăm niște performanțe mai mari sau mai mici. Și de cele mai multe ori, cu siguranță, e nevoie de ceva mai mult efort decât de obicei pentru a atinge aceste performanțe, dar rezultatul obținut ne bucură și ne motivează. Rezultatele înregistrate după un astfel de regim respectat de bunăvoie și cu un anumit scop se datorează aproape în totalitate autodisciplinei.
Ce este deci autodisciplina?
Propunem o definiție foarte simplă: disciplina este ca un mușchi, pe care, cu cât îl antrenezi mai mult, cu atât e mai puternic. Toată lumea are o putere musculară diferită, la fel cum toți avem nivele diferite ale autodisciplinei. Modelul oamenilor disciplinați comunică despre aceea că acolo unde există disciplină nu mai este loc de lene, dezordine și ignoranță. În general, având în vedere multitudinea problemelor pe care le poate rezolva, putem afirmă că autodisciplină nu are egal. Și așa cum ai nevoie de forță că să faci mușchi, într-un fel similar îți trebuie disciplină că să te autodisciplinezi. Provocările realiste sunt instrumentele pe care le ai întotdeauna la îndemână pentru a începe să te adutodisciplinezi. Asta nu înseamnă să stai numai în zona ta de confort, după cum nu înseamnă nici să încerci ceva și să eșuezi sau să amâni zilnic. Trebuie să începi cu provocări care sunt în abilitatea ta și să ridici mereu, câte puțîn, ștacheta. Antrenamentul progresiv înseamnă că odată ce reușeșți, mărești provocarea.
Disciplina este calea către propria noastră persoană, către propriul „Eu”. Când ai în față o provocare sau o barieră nemaiîntâlnită, cu certitudine ai nevoie de disciplină pentru a o depăși. Nimic măreț nu a fost obținut fără disciplină. Este greșit să vedem în disciplină doar o impunere exterioară care doar ne îngrădește libertatea. Libertatea începe abia din momentul în care devii conștient de ține însuți, de ceea ce eșți. Și nu poți să ajungi să afli cine ești cu adevărat fără disciplină interioară sau fără asceză. A susține un comportament la voia întîmplării doar în numele libertății este una dintre cele mai mari iluzii ale omului. Nu ești liber până când nu afli cine ești cu adevărat. Autocunoașterea este începutul lucrării de autodisciplinare. Înțelegerea, acceptarea, călirea voinței și perseverență sunt aliații de baza ai unui comportament disciplinat.
Autodisciplina necesită efort, dar te răsplătește cu rezultat. Te reconstruiește, te revigorează. Fără perseverență zilnică, eforturile sporadice vor fi doar niște lampioane frumoase, dar fără efect pe termen lung, or, disciplina înseamnă totodată să te proiectezi ca un produs îmbunătățit, o versiune șlefuită a ta. Țelul nu trebuie scăpat din priviri, din minte. Orice om își poate crește puterea proprie, dacă și numai dacă este capabil să se disciplineze.
A fi disciplinat nu înseamnă numaidecât a fi la locul tău, supus, ascultător, fără să-ți acorzi și câteva minute de răgaz așa cum în mod greșit ajungem să înțelegem disciplină în perioada copilăriei și adolescenței. Dacă simți că trebuie să pleci într-un concediu la mare – fă-o, dacă simți că ai nevoie de o porție de odihnă sănătoasă – odihnește-te. Prin a fi disciplinat nu trebuie să înțelegem neapărat doar a fi cuminte, ci înseamnă a respecta o serie de reguli și principii sănătoase. Deci prioritizează cât mai frecvent, lupta cu viciile tale și încurajează-ți capacitățile. Astfel, vei deveni un altul. Astfel, numele tău va fi legat de cel al succesului.
