mai 31, 2021
302 Views
0 0

Dormitor roșu sau alb? Ce culori se potrivesc pentru încăperile unui apartament

Postat de

Acasă este locul în care fiecare dintre noi ne dorim să ne simțim relaxați, împăcați cu noi înșine, în confortul familiei. Să ne liniștim după o zi agitată la locul de muncă sau pur și simplu să petrecem o zi fără a face nimic, dar totuși să fim calmi și fericiți.

Deși pare simplu să alegem culorile pentru toate încăperile apartamentului, majoritatea dintre noi bazându-ne pe culorile preferate, acestea nu sunt întotdeauna cele mai bune pentru starea noastră spirituală și emoțională. Deși nu există, însă, o mulțime de studii despre psihologia culorilor, acelea care există susțin faptul că una dintre caracteristicile culorilor este aceea că ne pot afecta starea de dispoziție. Astfel, devine de la sine înțeles faptul că trebuie să acordăm o importanță deosebită culorilor.

În articolul de mai jos ne-am propus să vă oferim câteva idei de culori care ar fi potrivite pentru a zugrăvi diferitele încăperi ale apartamentului, fie că vorbim de spații mai mici sau mai mari.

DORMITOR

ALBASTRU – se consideră că această culoare oferă un aer de serenitate, calm și liniște. Este recomandat să se folosească umbre cât mai deschise la culoare pe pereții camerei, deoarece umbrele reci și închise pot evoca sentimente de tristețe. Există tot mai multe studii care susțin legătura dintre somn și productivitate, iar culoarea albastru creează contextul perfect în care somnul odihnitor se poate instaura.

VERDE – culoarea duce cu gândul la natură, care, conform studiilor, are puterea de a îmbunătăți dispoziția. Astfel, pentru a resimți beneficiile acesteia, se poate colora un perete verde sau se pot aduce diverse plante în cameră. De asemenea, se recomandă folosirea unor umbre, nuanțe sau pete de culoare verde-gălbui (prin accesorii) pentru un plus de energie.

LILA – la fel ca în cazul culorii albastru, nuanțele de liliac sunt potrivite pentru relaxare și pentru un somn bun. De asemenea, nuanțele de roz sau bej sunt și ele foarte potrivite. Pentru a completa aspectul camerei, pot fi folosite piese de mobilier sau accesorii precum draperii, covoare sau tablouri în nuanțe de galben, care este culoarea complementară liliacului.

LIVING

VERDE – pentru că ne dorim aceeași stare de relaxare care să ne facă să ne simțim calmi și să avem o bună dispoziție, culoarea verde poate fi folosită și în zona de living. De această dată, însă se poate alege o nuanță ușor mai închisă de verde pentru stil și eleganță.

GRI – deși pare o culoare plictisitoare fără a transmite nimic special, nuanțele de gri de pe perete se completează perfect cu mobilier deschis la culoare, poate chiar culoarea untului sau chiar galben. Culoarea gri va deschide spațiul din living făcând încăperea să pară mai mare. O nuanță deschisă de gri va oferi acelei zone un aer feminin, în timp ce o nuanță mai închisă permite o varietate de combinații de culori (pentru accesorii).

BEJ – o astfel de culoare este ideală pentru aceia care preferă un aspect minimalist. Oferă un aspect clasic, are multe nuanțe care pot fi folosite și este o culoare care nu se va demoda niciodată. Un bej deschis, cald, va face livingul să pară un spațiu extrem de primitor.

BUCĂTĂRIE

CULORI NEUTRE – deși multe persoane consideră culorile neutre ca fiind plictisitoare, ele nu sunt așa. Bucătăria este spațiul care permite cea mai variată combinație de culori. Culorile neutre alături de o pată de roșu, galben sau portocaliu pot transforma bucătăria în ceva de vis. De asemenea, elementele pot avea culori precum verde, albastru, violet, culori care oferă bucătăriei un aer modern.

ROȘU – se spune că această culoare stimulează apetitul. În acest caz, ce altă culoare ar fi mai potrivită? Printre elemente negre sau gri închis, roșu poate da un aer glamour.

ALB – o nonculoare care energizează. Astfel că, dacă ne dorim să avem un boom de energie dimineața, după ce ne bem cafeaua într-o bucătărie cu pereții și mobilierul alb, aceasta este alegerea ideală.

MARO – dat fiindcă este culoarea care se asociază cu pământul, locul de unde provin, până la urmă, toate alimentele (fie că vorbim de grădini, arbori, pomi etc.), specialiștii consideră că această culoare, maro, face parte dintre cele mai recomandate culori pentru bucătărie. Asocierea cu pământul nu lasă loc de îndoială.

Notița: dacă ai un apartament open space cu living și bucătărie, ține cont că trebuie să fie o potrivire între ele. Am văzut multe apartamente amenajate cu toate culorile posibile… pur și simplu își pierd armonie.

BAIE 

ALB – pentru o baie clasică și sofisticată, albul este cea mai potrivită alegere. Iar pentru o încăpere vibrantă și energizantă, această nonculoare poate fi combinată cu verde, albastru sau chiar negru.

Albastru deschis, verde, maro sau fistic sunt alte culori potrivite pentru baie. Apropierea de natură în zilele calde de vară, calmitatea, vibrația și energia oferite de aceste culori sunt motivele principale pentru care merită să vopsim astfel pereții acestei încăperi.

Deși încă se studiază și nu este pe deplin înțeleasă, psihologia culorilor are rolul ei: acela de a ne transmite, prin motive obiective, influența culorilor în viața noastră. Așadar, să alegem înțelept culorile pentru casa noastră.

 

kontento.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *