Când stai în fața scheletului gol al unui solar, pe un teren încă plin de buruieni, întrebarea vine singură: îl îmbraci în folie sau în policarbonat? Prețul pare să răspundă imediat, dar diferența reală se vede abia după doi-trei ani, când faci socoteala cu tot cu muncă, înlocuiri și recolte pierdute.
Cât costă fiecare, pe termen scurt și lung
Folia e ieftină la început. Pentru un solar de 3 pe 6 metri, folia ajunge la câteva sute de lei, în vreme ce policarbonatul celular de 6 sau 8 milimetri pentru aceeași suprafață costă de câteva ori mai mult, fără structura de prindere. Doar că folia nu rezistă la nesfârșit. Una bună, tratată contra razelor UV, ține 3-4 sezoane, una subțire se rupe din primul vânt serios.
Policarbonatul de calitate ține 10-15 ani, uneori mai mult. Împarte costul la ani și diferența se micșorează mult. Pentru structura în sine, amplasare și întreținere există explicații separate în zona dedicată pentru sere și solarii, așa că aici rămânem la comparația dintre cele două acoperiri. Dacă locuiești în zone cu grindină, plăcile groase de 8-10 milimetri rezistă, în timp ce folia se găurește.
Lumina, mai ales iarna și primăvara devreme
Folia nouă lasă să treacă mult din lumină, uneori mai mult decât plăcile. Problema e că se murdărește repede și se matează, iar după al doilea an lumina scade vizibil. Policarbonatul celular difuzează lumina, ceea ce înseamnă mai puține arsuri pe frunzele de castraveți și roșii în iulie.
Un detaliu pe care îl observi doar în practică: condensul. Pe folie, picăturile cad pe plante și aduc boli. Dacă alegi o folie cu tratament anticondens, scade problema, dar nu dispare.
Căldură și îngheț
Aici policarbonatul câștigă clar. Camerele de aer dintre pereți îl fac un izolator real: seara, temperatura scade mult mai încet. Într-un solar cu plăci poți semăna salată în februarie fără încălzire, iar în martie răsadurile de roșii nu mai îngheață la fiecare noapte rece. Folia, fiind subțire, pierde căldura aproape imediat după apus.
Un truc din grădinile mici: dublezi folia, cu un strat de aer de 2-3 centimetri între cele două. Se poate face cu sârmă și clame, iar câștigul de câteva grade se simte.
Montaj, vânt și reparații
Folia se pune în două ore, de două persoane, într-o zi fără vânt. Cere însă strângere bună, cu șipci de lemn sau profile speciale, și verificare după fiecare furtună. Se repară cu bandă specială, dar peticul rar mai ține un sezon întreg.
Policarbonatul cere o structură mai rigidă și burghie potrivite, iar plăcile se taie cu o foarfecă sau fierăstrău cu dinți fini. Marginile se sigilează cu bandă, ca să nu intre praf și insecte în canale. Dacă lași canalele deschise, în câțiva ani apare alga verde pe dinăuntru și lumina scade.
Ce alegi pentru ce fel de grădinar ești
- folie, dacă muți solarul, închiriezi terenul sau vrei doar să testezi dacă îți place;
- policarbonat, dacă ai loc stabil, vrei legume timpurii și nu vrei să schimbi acoperirea la fiecare trei ani.
Ventilație și umbrire vara
Un solar acoperit cu plăci păstrează căldura și în iulie, când nu mai e nevoie de ea. Ai nevoie de două deschideri opuse, una joasă și una sus, ca aerul cald să iasă singur. Pe policarbonat, o plasă de umbrire de 30-40 la sută, întinsă pe exterior de la sfârșitul lui mai, ține temperatura sub control și salvează frunzele.
La folie, ventilația se face de obicei ridicând laturile cu o rolă sau cu o șină. E mai simplu, dar ai nevoie de cineva care să deschidă dimineața și să închidă seara, zi de zi, altfel un episod de vânt rece te costă răsadurile.
Fixarea la sol
Ce se vede rar în fotografii este ancorarea. Un solar cu folie e o pânză mare pe care vântul o apucă ca pe o velă. Îngroapă marginile foliei într-un șanț de 20-30 de centimetri și umple-l bine, iar structura ancorează-o cu țăruși sau cu fundații mici din beton. Policarbonatul e mai greu, dar și suprafața lui prinde vântul la fel, mai ales dacă planșele nu sunt bine prinse în profile.
Orice ai alege, orientează solarul pe direcția nord-sud și pune ferestre de aerisire la capete. Un solar prea închis o zi călduroasă de aprilie poate trece de 40 de grade în câteva ore, iar răsadurile fierb mai repede decât ar îngheța.
