Jul 19, 2019
111 Views
0 0

În ce a constat primul experiment realizat pe rozătoare

Postat de

Şoarecii sau şobolanii. Mamifere respingătoare, sinonime din cele mai vechi timpuri cu mizeria, bolile şi moartea. De altfel, cele mai multe referinţe legate de aceste animale sunt cele privind numeroasele infecţii transmise, iar cele mai multe căutări pe internet în care apar şoarecii şi şobolanii sunt legate de aparatele anti-rozătoare.

Ei bine, pe lângă numeroasele dezavantaje şi probleme cauzate de rozătoare, există un domeniu care ne aduce beneficii şi care nu ar putea progresa fără ajutorul şoarecilor: cercetarea. Şoarecii de laborator sau cobaii, cum mai sunt cunoscuţi, au fost folosiţi dintotdeauna pentru tot felul de cercetări şi experimente, în special în domeniul medical, şi mai recent, în cel cosmetic şi în industria spaţială. Probabil v-aţi întrebat ce le face atât de speciale pe aceste mamifere dăunătoare despre care de obicei vorbim doar în context negativ. Principalul motiv pentru care sunt folosite în experimente este faptul că au un genom foarte asemănător cu cel uman: avem în comun cu şoarecii aproape 99 la sută dintre gene. Astfel că, şi şoarecii, şi oamenii se îmbolnăvesc de aceleaşi boli, iar ambele organisme reacţionează la fel la stimuli şi la preparate chimice.

În plus, şoarecii de laborator sunt simplu de întreţinut, nu ocupă mult spaţiu, nu mănâncă mult, se maturizează şi se înmulţesc rapid – la aproximativ 90 de zile apare o nouă generaţie de rozătoare. Primele experimente genetice pe şoareci au fost efectuate în 1902, de biologul francez Lucien Cuenot. El a descoperit astfel că legile genetice ale lui Gregor Mendel se aplică nu doar la plante, ci şi la animale. Prin cercetările sale a identificat 3 gene responsabile de producerea unui pigment şi a 2 enzime. Combinaţia dintre acel pigment şi una dintre enzime dădea coloritul blănii şoarecelui, care era negru sau galben. Dacă gena pigmentului nu era prezentă, şoarecele era albinos. Prin încrucişări succesive de rozătoare, Lucien Cuenot a demonstrat că genele se transmit ereditar, după o anumită schemă fixă, descrisă deja de Mendel, în urma cercetărilor pe mazăre. Astfel, putea fi prevăzut exact numărul de generaţii de şoareci după care o anumită genă – şi evident, o anumită culoare a blănii rozătoarelor – aparea din nou. După câţiva ani, Lucien Cuenot a mai făcut o descoperire remarcabilă: prima mutaţie genetică letală la şoareci. Gena respectivă, dacă era dominantă, provoca moartea şoarecelui în stare embrionară. Ea putea fi prezentă în organism ca genă recesivă transmisă urmaşilor, însă fără să se mai manifeste. Din păcate, odată cu începerea Primului Război Mondial, experimentele lui Lucien Cuenot au luat sfârşit: oraşul Nancy, din nord-estul Franţei, unde îşi păstra colonia de şoareci, a fost ocupat de trupele germane.

Ca să ne dăm seama de importanţa pe care o au şoarecii în cercetare, e suficient să reţinem un lucru: din cele 109 premii Nobel pentru Medicină acordate până în prezent, peste 40 au presupus cercetări şi experimente pe şoareci sau şobolani. Printre acestea se numără descoperirea penicilinei, crearea vaccinului împotriva febrei galbene, vaccinul împotriva poliomielitei şi descoperirile legate de modul de acţiune al virusului HIV în organism. Iar cercetările nu se opresc aici: aceleaşi motive care i-au făcut pe şoareci alegerea numărul unu în experimentele din domeniul medicinii, i-au adus şi în atenţia specialiştilor din domeniul industriei aerospaţiale. Pentru a studia efectele acceleraţiei, gravitaţiei, imponderabilităţii, micro-gravitaţiei, forţei centrifuge sau a celei centripete, experţii au recurs, din nou, la şoareci. Agenţia Spaţiala Americană a efectuat astfel de cercetări încă din secolul trecut, iar în prezent are un program special dedicat rozătoarelor, Rodent Microgravity Research, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

kontento.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *