oct. 29, 2021
1165 Views

Biorezonanţa-Beneficiile echilibrării energetice

Postat de

Biorezonanţa este metoda prin care se poate realiza o scanare a câmpului energetic cu ajutorul aparaturii specifice, scopul fiind acela de a diagnostica, de a descoperi eventuale boli în stare precoce de manifestare, dar şi de a ameliora şi vindeca, prin echilibrarea energetică şi readucerea energiei celulare la stadiul normal, necesar unei funcţionări optime.

Diagnosticarea prin  biorezonanţa magnetică

Dacă ai decis că este momentul  să  beneficiezi de funcţiile şi beneficiile acestei tehnici, trebuie să ştii că adoptând biorezonanta,  îţi oferi posibilitatea de ameliorare a anumitor simptome, prin diminuarea cauzelor energetice care le generează, putând depista, în acelaşi timp, eventuale dezechilibre în fază incipientă, situate la nivelul anumitor organe. Pentru aplicarea acestei tehnici, specialiştii folosesc aparatura destinată strict analizării câmpului magnetic. Pe parcursul primei întâlniri cu medicul specialist, aparatul va furniza toate datele existente ale  organismului tău, de la nivelul de hidratare şi oxigenare, la  eventualele deficienţe de minerale, vitamine, hormoni sau enzime, până la  starea de funcţionare a sistemelor şi organelor interne, sau existenţa patogenilor în organism. Aceată etapă a diagnosticării va oferi medicului posibilitatea depistării dezechilibrelor  prin vizualizarea centrilor energetici, măsurând în acelaşi timp biocompatibilitatea cu remediile care ar trebui aplicate.

Cum acţionează biorezonanţa magnetică

Odată stabilită metoda de intervenţie potrivită profilului tău energetic, procedurile pot începe. Trebuie să ştii faptul că această metodă este non-invazivă, nu prezintă riscul iradierii, nu prelevă probe de sânge şi nu presupune ingerarea niciunei substanţe. Apelând la serviciile puse la dispoziţie de centrul Armonia, te vei bucura de beneficiile sigurate prin adoptarea acestei terapii care îşi propune echilibrarea energetică şi restabilirea stării de bine şi a sănătăţii. Cu ajutorul biorezonanţei ţi se va stimula activitatea şi refacerea  celulară, te vei bucura de reglarea şi creşterea nivelului de vitamine, minerale, oligoelemente, enzime şi hormoni, ţi se va stimula dezvoltarea masei musculare, se va restabili ritmul cardiac şi se va potenţa sistemul nervos central şi periferic. Tot prin biorezonanţă se poate interveni pentru diminuarea severităţii fondului alergic, se poate stimula detoxifierea şi scăderea în greutate, încetinirea procesului de îmbătrânire celulară. Pe lângă intervenţia asupra celulelor organelor interne, prin adoptarea acestei tehnici îţi vei susţine o bună activitate emoţională, scopul terapiei fiind şi acela de a înlătura stresul, de a stimula relaxarea şi gândirea pozitivă, puterea de concentrare şi asimilare, toate conducând către reechilibrare emoţională.

În ce contexte medicale se poate aplica biorezonanţa

Biorezonanţa este o metodă sigură pentru organismul uman, non-invazivă, uşor de aplicat şi foarte eficientă. Spoţi apela la această tehnică atunci când te confrunţi cu afecţiuni cardio-vasculare, dezechilibre severe endocrine, boli oncologice sau hematologice, afecţiuni dermatologice, reumatologice sau inflamatorii, tulburări metabolice, migrene, lipsă de concentare, stări severe de oboseală. De asemenea, reechilibrarea energetică poate ajuta activitatea cerebrală şi îţi poate oferi susţinere atunci când îţi propui să încetineşti procesul de îmbătrânire celulară, oferindu-ţi posibilitatea aplicări tehnicilor care au drept scop regenerarea celulară,  înfrumuşeterarea şi întinerirea. O diagnosticare corectă, te va conduce la stabilirea celor mai bune metode de intervenţie, astfel încât aura energetică a corpului tău să fie reechilibrată, iar simtomele să  fie diminuate.

Categorii:
Sanatate
kontento.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *