mart. 22, 2023
429 Views
0 0

Cum schimbă sistemul de iluminat un restaurant

Postat de

Te-ai întrebat de ce unele restaurante sunt mult mai frecventate decât altele? Totul se rezumă doar la mâncare? Adevărul este că inclusiv domeniul HORECA este o artă atunci când dorești să îți formezi o clientelă și, deși angajații și designul interior sunt elemente cheie, de asemenea sistemul de iluminat este un pilon al afacerii tale. Astăzi vom discuta despre rolul luminilor într-un restaurant și cum poate schimba complet percepția clienților.

De ce este important sistemul de iluminat

În primul rând, trebuie să menționăm faptul că restaurantele de top dintr-un oraș oferă o experiență clienților, motiv pentru care revin și… revin. Când spunem experiență, nu ne referim doar la deliciul culinar sau la ospitalitatea angajaților. O parte din această experiență se rezumă inclusiv la mediul ambiental. Ce rol au luminile în acest caz?

Sistemul de iluminat dintr-un restaurant trebuie ales cu grijă pentru că văzul este unul dintre cele 5 simțuri ale omului și poate unul dintre cele mai sensibile. Dincolo de lumina perfectă pentru o poză Instagramabilă, intensitatea prea scăzută sau prea ridicată a luminii poate fi un inconvenient pentru client și poate constitui un motiv pentru a nu reveni curând în ciuda experienței plăcute.

Una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de ownerii de restaurante

Din dorința de a replica sau de a inventa stiluri de interior cât mai moderne, care să atragă prin aspect, foarte multe restaurante au ales alternarea luminilor într-o încăpere. Cea mai des întâlnită greșeală făcută în montarea sistemului de iluminat în restaurant este optarea pentru o singură sursă menită să lumineze toată încăperea. Ce se întâmplă, de fapt, este că masa aflată sub un candelabru, de exemplu, este puternic expusă la lumină, în timp ce mesele din jur au parte de zone întunecate.

După cum menționam anterior, ochiul uman este sensibil și poate fi dificil să se adapteze la lumina de intensități diferite. Astfel, dincolo de dificultatea de a citi meniul sau de admira încăperea, pot apărea probleme precum durerile de cap.

Cum alegi sistemul de iluminat potrivit pentru restaurantul tău

Pentru a fi sigur că faci alegerea potrivită, în primul rând trebuie ca lumina să creeze un contrast plăcut cu restul elementelor de decor din restaurant. Spre exemplu, dacă mobilierul este predominant în tonuri închise, poți alege o lumină caldă care să completeze și să creeze un ambient plăcut. Totodată, poți opta pentru un sistem de iluminat mai complex, care să lumineze discret întreaga încăpere.

Dacă locația este una unde albul predomină, construită în stil franțuzesc, atunci lumina albă este alegerea ideală, însă ai grijă la intensitate. În general, trebuie să fim atenți la două aspecte când stabilim intensitatea:

  1. Nu trebuie să fie mai mult de trei ori mai luminoasă decât suprafețele din jur.
  2. Nu trebuie să fie mai mult de 10 ori mai luminoasă decât pereții și podelele în raza vizuală.

Elemente de design moderne pe care le poți integra

Pentru că detaliile fac diferența, există câteva elemente care aduc touch-ul de glam pe care îl cauți. Unul dintre ele este lampa suspendată, un element de decor foarte apreciat în designul interior la momentul actual. O altă recomandare este lustra aplicată, fiind o opțiune la fel de apreciată pentru un ambient plăcut.

Totodată, locul luminilor nu este doar pe tavan. Pentru un efect deosebit, banda LED poate fi cu succes aplicată și integrată în designul scărilor. Nu este deloc obositoare pentru clienți și creează un efect aparte.

Recomandări pentru implementarea sistemului de iluminat

Atunci când vine vorba de implementarea unui sistem de iluminat, cel mai bine este să apelezi la o echipă de profesioniști care dincolo de execuție, te pot ajuta și cu sfaturi legate de cele mai bune variante pe care le ai pentru a-ți pune locația în valoare. Rețeaua electrică trebuie realizată cu grijă pentru ca dincolo de aspect, să respecte toate normele de siguranță.

Echipa All Area Systems îți stă la dispoziție pentru montaj profesionist și implementarea rețelei electrice potrivite pentru afacerea ta în Râmnicu Vâlcea!

Cu sistemul de iluminat potrivit, restaurantul tău se va transforma complet și poate deveni unul dintre cele mai preferate din oraș dacă mediul ambiental este unul plăcut, elegant și relaxat!

Categorii:
Casa si Gradina
kontento.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *