aug. 19, 2020
902 Views
0 0

În premieră, prima mașină electrică de curse vine la Deva

Postat de

Campionatul Național de Super Rally debuteza în acest an la Deva, pe 21 și 22 august 2020, și reunește peste 30 piloți din România, Bulgaria și Italia.

Printre cei așteptați să facă spectacol la poalele cetății se număra și Dani Otil, care va concura cu un prototip Radical, campionul de raliuri Vali Porcisteanu, dar și câștigătorul Super Rally de anul trecut, Costel Casuneanu.

Surpriza vine însă din partea pilotului Sorin Ghisoi, care va oferi în premieră hunedorenilor o porție de adrenalină fără zgomot și fără poluare. El va pilota pentru prima dată anul acesta, in cadrul Campionatului de Super Rally, prima mașină electrică de curse din România, prototip care a determinat Federația Română de Automobilism Sportiv să grăbească apariția unei Clase Electrice în cadrul competițiilor de automobilism sportiv.

Astfel, Sorin Ghișoi nu are concurență nici anul acesta cu mașina echipei Kaufland e-Rally Team și ne așteptăm să vină acasă cu încă o cupă și un Locul 1, completând colecția de 12 trofee, câștigate în 2019 la Campionatul Național de Super Rally și la cel de Viteză în Coastă.

AÈ™adar, weekend-ul acesta ne delectăm cu un spectacol urban unic, pe străzile Devei. Este pentru prima oară când competiÈ›ia organizată de Mihai Leu ajunge în judeÈ›ul său natal. “Sunt onorat că pot organiza chiar prima etapă din acest an chiar la Deva. Va fi un traseu spectaculos È™i sunt convins că vom avea un start excelent. ParticipanÅ£ii la raliu vor fi încântaÅ£i pentru că eu, ca pilot, ÅŸtiu să aleg un traseu. De asemenea, spectatorii vor fi extraordinar de mulÅ£umiÅ£i. La start vor fi piloÅ£i foarte buni. ÃŽi rugăm pe spectatori să respecte normele sanitare ÅŸi să poarte mască”, a încheiat Mihai Leu.

Cursa se va desfăsura într-o singură zi, sambătă, urmând ca prima parte să fie dedicată antrenamentelor, iar a doua,  manșelor de concurs.

Categorii:
Afaceri
kontento.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *