Adesea, programul incarcat si modul de viata sedentar ne pot determina sa abandonam lupta impotriva kilogramelor in exces. Vizitele la sala sunt tot mai greu de respectat, iar un program corect de alimentatie este dificil de urmat.
Cu toate acestea, trebuie sa stii ca una dintre cele mai eficiente metode prin care poti mentine sanatatea corpului si un aspect fizic de invidiat este folosirea unui aparat ce permite exercitii cardio, precum bicicleta fitness. Sunt multe modele create special pentru uz casnic, silentioase si de mici dimensiuni, asadar profita de confortul pe care acestea il asigura!
Un mindset bun este ingredientul decisiv pentru orice activitate sportiva, astfel incat exercitiile desfasurate cu regularitate pe bicicleta fitness iti vor oferi rezultate excelente numai daca reusesti sa gasesti puterea de a te antrena intens de cel putin 3 ori pe saptamana.
Pentru a te bucura cat mai devreme de rezultate deosebite, specialistii de la Sport-Mag.ro ti-au pregatit doua antrenamente foarte eficiente pe bicicleta fitness. Acestea te vor ajuta sa “dai jos” kilogramele nedorite si iti vor imbunatati atat sistemul cardiovascular si starea generala de sanatate, cat si rezistenta la efort sustinut.
Scapa de tesutul adipos!
Atunci cand pedalezi minute in sir fara a depune un efort considerabil, nu faci decat sa te pacalesti ca exersezi. Corpul tau se va obisnui rapid cu efortul constant pe bicicleta fitness, iar obiectivele vizate vor ramane departe.
Pentru a asigura o ardere puternica a caloriilor, organismul tau trebuie sa simta socul produs de un efort intens, astfel incat sa fie nevoit sa consume din depozitele de grasime acumulate in corp. Varietatea exercitiilor este solutia! Iata un program eficient pentru slabit pe bicicleta fitness:
– 5 minute de incalzire pedaland cu viteza mica la rezistenta mica;
– 5 minute de pedalat rapid la o rezistenta mica;
– 5 minute de pedalat lent la o rezistenta mare;
– 4 minute de sprinturi Tabata: 20 de secunde de efort maxim urmate de 10 secunde de recuperare – 8 serii;
– 5 minute de revenire pedaland cu viteza mica la rezistenta mica.
Imbunatateste-ti conditia fizica!
Pentru a creste rezistenta la efort si pentru a-ti imbunatati conditia fizica, una dintre cele mai eficiente metode este cea care se ghideaza dupa Ritmul Cardiac Maxim (RCM). Prin atingerea si mentinerea unui nivel cardiac ridicat, vei reusi sa-ti imbunatatesti simtitor anduranta si cresterea capacitatii de recuperare a corpului in urma activitatii fizice intense.
Daca bicicleta fitness pe care o folosesti nu are senzori de puls in manere sau curea wireless pentru monitorizare, te poti orienta dupa Rata de Efort Perceput (REP). Aceasta este o scara de la 1 la 10 care te ajuta sa evaluezi efortul depus pe parcursul fiecarui exercitiu, unde 1 este usor, 5 este efort moderat, iar 10 este limita superioara de solicitare. Iata etapele unei sesiuni care iti va imbunatati rezistenta la efort:
– 5 minute de incalzire – pedalare lejera, fara efort;
– 5 minute in zona 50-60% RCM sau 4-5 REP;
– 5 minute in zona 60-70% RCM sau 6-7 REP;
– 5 minute in zona 70-80% RCM sau 7-8 REP;
– 2 minute de efort sustinut in zona de 80-90% RCM sau 8-9 REP;
– 10 minute: lasa ritmul cardiac sa scada la valoarea de 60% din maxim, apoi readu-l la 80-90% si incearca sa depasesti 90%, dupa care micsoreaza-l din nou pana la 60-70%. Continua sa repeti acest proces pe toata durata celor 10 minute.
– incheie antrenamentul pe aparatul fitness cu 5 minute de revenire, pedaland usor.