După ce timbrul de mediu a fost eliminat, vânzările de autoturisme și, implicit, înmatricularea acestora, au crescut în România. În special, importul de mașini second hand a explodat anul trecut și în prima parte a acestui an. Parcul auto al României a depășit 6 milioane de unități.
Odată cu parcul auto, care nu doar că a crescut, dar a și îmbătrânit, au crescut și vânzările de anvelope în România. Media de vârstă a parcului auto român este de 13 ani, mult peste media din UE, de 8,5 ani.
Anvelope vară – oferte speciale?
Așa se face că cererea de anvelope a crescut în țara noastră, cu 17% în 2017, depășind inca o dată un prag istoric, de 3 milioane de unități, care nu mai fusese atins din 2011. Iar acel an, 2011, a înregistrat vânzări record de unități vândute, întrucât a fost anul în care legislația din România a introdus obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope vară și anvelope iarnă, în funcție de anotimp.
Anvelope vară – oferte online la cele mai mici preturi, pe eMag
Românii nu se joacă, în general, cu siguranța lor și a celor dragi la volan, dovadă că cea mai mare creștere a înregistrat-o vânzarea de anvelope din segmentul mediu, nu din segmentul low-cost. Românii sunt foarte atenți și la costuri și la calitate, se informează și caută cele mai bune produse în limita bugetului disponibil. Un exemplu este dat chiar de evoluția vânzărilor de anul trecut, când producătorii și comercianții se așteptau la un avans semnificativ al vânzărilor de anvelope ieftine, dar cele trei categorii de produse (anvelope premium, anvelope medii și anvelope buget) au avut ritmuri similare de creștere și dezvoltare. La un volum de trei milioane de unități, la un preț mediu de 70 de euro, achizițiile pieței din România de anvelope a ajuns în 2017 la 210 milioane de euro.
Felul în care evoluează piața bucură și (sau mai ales) producătorii locali. Alina Ghica, directorul de marketing al Michelin Europa Centrală şi de Sud responsabil de anvelopele pentru turisme, camionete şi 4×4 a vorbit chiar de o creștere semestrială de 26%, mult peste media europeană, de 2%, trasă în sus și de înregistrările auto noi și second hand și de majorarea prețurilor la materiile prime.
În primele șase luni din 2017, față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterile vânzărilor de anvelope vara/iarna au fost de 27% pentru autoturisme noi și de 87% pentru automobilele second-hand. Piața anvelopelor agricole a fost la fel de dinamică, înregistrând anul trecut o creștere de 10%, iar trendul pozitiv este așteptat să continue și în următorii ani.
De exemplu, Michelin estimează că avansul vânzărilor de anvelope vara sau iarna va continua şi în acest an, cu cel puţin 5%, iar pe măsură ce românii cumpără maşini mai noi, şi producătorii din domeniu vor livra local pneuri mai mari, urmărind trendul din piaţă.
„Anvelopele mai mari de 17 inchi continuă să câştige cotă de piaţă datorită noilor autoturisme care vin echipate cu mărimi mari. Piaţa de anvelope pentru autoturisme în România a început să scadă în 2018, după ce a înregistrat o creştere foarte mare în ultimii patru ani. Totuşi, ne aşteptăm la o creştere de 5%“, a spus Spyros Politis, director de marketing la Michelin Europa Centrală şi de Sud, citat de Ziarul Financiar.